Home Arhitectură Gwanggyo House – o locuință coreeană deschisă pentru toată lumea

Gwanggyo House – o locuință coreeană deschisă pentru toată lumea

919
0
Gwanggyo House

S-a dorit construcția unei case confortabile cu priveliște înspre un parc frumos. S-a dorit o locuință care să transmită căldură și care să pară destul de deschisă către oameni, nu un buncăr. Astfel, casa are două roluri: este locul în care rudele și prietenii se simt minunat, dar și locul în care vecinii pot veni din când în când în vizită. S-a optat așadar pentru o casă de tip terasă mai degrabă, în stil tradițional coreean, care să scoată în evidență ideea de spațiu deschis.

Gwanggyo House a luat astfel naștere după ce arhitecții și-au imaginat care ar fi nevoile familiei în primul rând. S-a creat o cameră mare de întrunire iar altă cameră în care se pot odihni, citi cărți, juca împreună sau individual. Camerele absorb foarte multă lumină naturală și cei care au bafta să fie în casă seara, pot vedea un apus de soare minunat. Parcul din fața casei de asemenea devine centrul atenției exterioare. Camera familială se află la centul etajului secund, alături de dormitoarele principale și de dormitoarele copiilor. Este un loc ce conectează și deconectează părinții de copii.

În centrul camerei se află și o scară ce duce la parter, și care împarte camera familială astfel încât să fie eliminate spațiile moarte. La etajul inferior se află bucătăria și sufrageria din care se poate ieși în curtea din fașa casei. Cele mai importante spații ale nivelului inferior sunt bucătăria, sufrageria și un mic living, toate conectate la curtea din față. Din sufragerie se poate merge către un mic balcon apoi în curte, o curte proiectată astfel încât să fie și loc de joacă pentru copii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here