Dormitorul este de departe cea mai importantă cameră din casa noastră. Acolo trebuie să ne simțim cât mai confortabil astfel încât să avem parte de un somn cât mai liniștit. Cu timpul însă, apare monotonia, plictiseala, iar aceste lucruri ne pot afecta calitatea somnului. Astfel, este indicat ca o dată la câțiva ani să renovăm dormitorul și să-l transformăm asemenea noilor tendințe din lumea decorațiunilor interioare. Iată câteva idei de renovări de dormitoare uimitoare.
Vrei un dormitor cu totul nou? Iată câteva idei de renovare absolut uimitoare
– Culori și creativitate – cele mai ieftine renovări sunt acelea care constau doar în aplicarea de vopsea nouă. Peretele din spatele patului poate primi niște tonuri calde și neutre care pot oferi un confort vizual superior față de un alb simplu. Nu trebuie să te pricepi la pictură, arta abstractă bazată pe linii drepte chiar este pentru toată lumea.
– Accentul de culoare – camerele care au o tematică a coloristicii sunt absolut superbe din punct de vedere vizual. Puteți folosi un roz, nuanțe de roșu închis pentru a da un accent de culoare camerei. Tavanul este cel care va avea cel mai mare impact vizual dacă se dorește această abordare și va fi și foarte simplu de asortat cu jaluzele și lenjeria de pat.
– Ușa glisantă – ușa glisantă se adresează în special dormitoarelor de mici dimensiuni, însă în realitate ele pot fi vopsite într-o culoare care să se asorteze cu lenjeria de pat și astfel pot să creeze și un element vizual odihnitor. Cu ușa glisantă salvezi spațiu important și reușești să aduci ceva mai special într-un dormitor care devenise monoton.
– Organizare superioară – dacă ești genul de persoană care are foarte multe obiecte, poți să modifici dormitorul astfel încât să-ți mărești considerabil spațiul de depozitare. Optează pentru un pat cu sertare dedesubt dar și pentru niște rafturi deasupra noptierelor care îți vor oferi extraordinar de mult spațiu de depozitare.