E destul de dificil să reușești să ajungi la un consens în momentul în care te apuci de renovarea bucătăriei și aici mă refer strict la design. De ce este atât de dificil? Pentru că bucătăria trebuie și mobilată, apoi și utilată. Atât designul camerei cât și cel al mobilei și ulterior al ustensilelor/aparatelor electrocasnicelor trebuie să formeze un tot unitar.
Culorile trebuie să se împletească de minune, formele trebuie să curgă dintr-una în alta și să placă ochiului. Trebuie avut grijă chiar și la aceste cântare de bucătărie mecanice pe care le folosim cu toții atunci când facem câte ceva de mâncare, dacă vor avea culori nepotrivite vor strica tot aspectul camerei, se vor potrivi precum nuca-n perete cu alte cuvinte.
Cum putem avea grijă de designul bucătăriei noastre?
Păi în primul rând, dacă nu ne pricepem, trebuie să urmăm anumite sfaturi. Există suficiente articole pe internet care să ne ajute în acest sens. Există de asemenea și firme de specialitate care pot lua această povară de pe umerii noștri dar din păcate, românii preferă să se descurce singuri. Nu toată lumea are gusturi bune atunci când vine vorba despre design interior și de cele mai multe ori, casele, apartamentele și inclusiv bucătăriile românilor ajung să se transforme într-un kitsch.
La întrebarea de ce nu obișnuiesc românii să se documenteze măcar de pe internet atunci când se apucă de renovarea casei ori a bucătăriei, nu am răspuns. Mulți au impresia că dacă au participat la una, două zugrăveli, gata, sunt mari meseriași. Alții pur și simplu vor să iasă cât mai ieftin. Mai sunt bineînțeles și cei care vor să aibă satisfacția unui lucru făcut cu propriile mâini dar prea puțini.
Dar cine știe, poate pe viitor o să facem și noi parte din rândurile celor care se documentează înainte să se apuce de renovat sau de mobilat/utilat case și bucătării. Chestia asta se va întâmpla în momentul în care oamenii vor începe să țină cu adevărat la casele și bucătăriile lor.
Tu? Tu cât de mult ții la designul bucătăriei tale? Cât de mult ții la bun gust?