Home Arhitectură Siena House – model de casă pe pantă abruptă

Siena House – model de casă pe pantă abruptă

229
0
Siena House

Terenul este situat într-o zonă cu o densitate a populației destul de scăzută înconjurat de natură și foarte aproape de mare. O mare parte a regiunii este compusă din terenuri cu pante destul de abrupte. Observarea terenului pe care s-au construit casele a condus la un amplasament în capătul pantei de cele mai multe ori. Cu toate că nu se pot integra prea bine în peisaj aceste tipuri de case, arhitecții reușesc să facă o treabă destul de bună.

Potrivit considerentelor de mai sus, pe lângă premiza că arhitectura casei trebuie proiectată astfel încât să devină parte din natură, trebuie avut în vedere și integrarea terenului dimprejurul casei în design. Și, dacă este posibil, chiar dacă panta este abruptă, să se construiască o relație vizuală între casa și teren. Referitor la proiectul care a fost implementat, s-a renunțat la a mai amplasa casa în vârful dealului și a fost propusă implementarea unei pante adaptive, astfel încât să se obțină o relație perfectă dintre spațiile interioare și cele exterioare.

Cu această decizie luată, în loc să se folosească un volum pus pe lățime, s-a folosit unul pe lungime în care ultimul nivel este situat un etaj mai jos decât clădirile dimprejur. Totuși, pomii existenți pe teren au fost feriți de construcții și păstrați în întregime. Casa în sine își articulează structura prin intermediul unei coloane vertebrale verticale, corpul principal devenind un container pentru activitățile uzuale, cu strânse legături cu corpurile auxiliare sau de serviciu.

Parterul conține zonele de dormit, băile și alte spații auxiliare în timp ce etajul superior conține livingul, bucătăria și camera pentru oaspeți. Interiorul în sine este considerat simplu, practic și confortabil pentru locuit zilnic.

Proiect Siena House

Arhitecți: Guillem Carrera

Locație: Sitges, Spania

Suprafață: 487 mp

An proiect: 2014

 

Articole Asemănătoare

S House – design simplist din Vietnam Dezvoltarea urbană are multe implicații ecologice: consecințele înstrăinării omului de natură, majoritatea poporului vietnamez locuiește pe niște stră...
Eigent House – incursiune în paradisul din Malaezia Adăpostit în Kuala Lumpur, acest bungalou a fost renovat pentru o familie destul de tânără. Scopul lor a fost acela de a moderniza casa în timp ce păs...
Country House Terenul construcției este situat la nord de  Merida, Yucatan și era oarecum privilegiat pentru o asemenea construcției. Se află în centrul zonei rezid...
Red House – transformarea industrialului în spațiu de locuit Casa este localizată în micuțul orășel Azeiato, la sud de Lisabona. Este protejată de dealuri de clima Oceanului Atlantic, existând de fapt un microcl...
SHARE
Mă numesc Alex Ciocan iar site-ul casadulce.casa reprezintă un proiect prin intermediul căruia doresc să aduc în prim plan idei de design interior, arhitectură industrială și tutoriale DIY pentru casă și grădină.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here