Localizată în Praia da Vagueira, orașul Vagos (Portugalia), această casă a fost practic o renovare, restaurare a unui imobil ce se afla într-o stare avansată de degradare. Este vorba despre o casă pe un singur nivel, fără etaj, care are o curte mai mult decât interesantă. Punctul de intrare în casă scoate în evidență un peisaj fantastic vizibil din locul ce desparte spațiul public de cel privat. În tranziția dintre intrare și spațiul deschis al bucătăriei/livingului, apare un spațiu de contemplare. La nivel de construcție, s-a optat pentru reducerea cantităților de materiale folosite și implicit pentru reducerea costurilor.
Diviziunile nu mai sunt limitate doar de ziduri atât timp cât avem niște ferestre uriașe și o curte foarte apropiată. Punctul de atracție este tavanul, creat în strânsă legătură cu planul înclinat al acoperișului.
Detalii proiect PF House
Arhitecți: FERREIRARQUITETOS
Locație: Aveiro, Portugalia
Suprafață: 200mp
An proiect: 2017