Camerele monocrome sunt pe val, sunt la modă cum s-ar spune. Sunt simple, clasice și reușesc să fie și elegante în același timp. Chiar dacă majoritatea oamenilor preferă culorile vii și contrastele tari, există și persoane cu gusturi diferite care-și doresc un dormitor alb-negru. Vom trece în revistă în cele ce urmează 5 modele de dormitoare monocrome, ca să vă faceți o idee cât mai bună asupra conceptului de dormitor alb-negru.
5 dormitoare monocrome
Cadre negre din fier, rezemate de un perete alb alcătuiesc un corp de iluminat extraordinar. Dacă mai pui la socoteală și un covor „zgâriat”, un pat jos cu influențe de armată, rezultă o cameră extraordinară, modernă și deloc orientată spre kitsch.
Simplu și minimalist, acest spațiu oscilează între alb și negru. Cele două culori se fugăresc reciproc dar negru cu negru nu se atinge niciodată. Panourile din lemn de mari dimensiuni, lemnul care alcătuiește noptierele dau camerei un aer de simplitate și de confort.
Aproape că-i o scenă. Acest dormitor ar putea să fie în topul preferințelor celor care performează pe o scenă, în public. Iluminarea LED aduce un plus de asemănare cu acel mediu, în timp ce patul monocrom pare să se certe cu jaluzelele romane din ferestre.
În acest dormitor, texturile par să fie în centrul atenției. Avem de-a face cu o încăpere situată la jumătatea distanței dintre modernism și Glamour. Tapetul cu forme geometrice, becurile care atârnă din tavan fără abajur transformă dormitorul într-unul destul de abstract.
Patul tău poate să capere o formă pe care nici măcar tu nu ți-ai imaginat-o. Totul este alb împrejur, mai puțin un perete. Pe acel perete negru apare un tablou de mari dimensiuni care simbolizează într-un fel plutirea, relaxarea. Cărțile albe par să fie cele care induc starea de visare.