Home Confort Interior Asigurarea locuinței – conceptul care lipsește din mentalitatea românilor

Asigurarea locuinței – conceptul care lipsește din mentalitatea românilor

1073
0
Asigurarea locuinței

Câți dintre cei care citiți acest articol aveți o asigurare pentru locuință? Mă refer la inundații, incendiu, cutremur, alunecări de teren, etc? Probabil foarte puțini spre deloc pentru că în România lipsește acest concept al asigurării locuinței. Oamenii au impresia că lor nu li se poate întâmpla niciodată nimic, sau dacă e să se întâmple ceva, nu o pățesc tocmai ei. Românii mai au o problemă și cu scoaterea banului din buzunar atât timp cât nu primesc ceva la schimb. Mulți sunt cei care afirmă că dau bani degeaba ori la „șmecheri” atunci când li se cere să încheie o asigurare pe locuință, argument susținut și de lipsa evenimentelor neplăcute din istoric. Tocmai, asigurarea poate să te ajute o dată la 10, 15, 20 de ani sau poate niciodată, dar e bine să o ai acolo în caz că totuși nenorocirea apare.

Nimeni nu este rudă cu Nostradamus ca să știe dinainte dacă se va întâmpla sau nu vreo nenorocire. În plus, trăim într-o lume care depinde foarte mult de electricitate, avem în jur tot mai multe dispozitive electronice și tot mai puțini electricieni de calitate. Șansele de producere a unui incendiu sunt destul de ridicate zic eu. La fel și cu inundația, instalatorii buni sunt pe cale de dispariție. De ce să-i plătești vecinului zugrăveala când se poate ocupa asigurarea de chestia asta?

Gândiți-vă bine de tot la bunurile voastre pentru care munciți destul de mult. E păcat să fie distruse fără ca paguba să poată fi recuperată.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here