AP House nu este altceva decât renașterea unui vechi cătun situat pe unul dintre cele mai înalte dealuri din Urbino, foarte apreciat pentru peisaje și pentru floră. Noile sisteme de clădiri au fost amplasate pe temeliile unei comune medievale și reușesc să iasă în evidență foarte simplu.

Inima acestor case, alcătuite dintr-o singură unitate, restabilește un rol central al sit-ului în peisaj, restaurând dialogul empatic dintre clădirile noi și stratificarea istorică.

Structurile, îmbrăcate într-un înveliș de piatră, sunt oferite peisajului în stare pură, discretă și silențioasă, recuperându-și în același timp identitatea și afinitatea matricei culturale.

Dacă proiectul cu rigorile sale arhitecturale interpretează formele tipice ale regiunii italiene Marche, la interior vrea să aducă modernul și contemporanul în discuție. Structura din beton armat creează spațiu pentru lumina naturală. Programul funcțional este organizat pe trei nivele. Pentru a evita parcare mașinilor la nivelul grădinii, un garaj a fost amplasat în subsol.

La nivelul inferior se află facilitățile principale: camera cinema, o galerie de artă amplasată în spațiul de conexiune dintre clădirea principală și anexe și o sală de forță alături de un SPA. Din beci, o scară urcă direct în inima clădirii, la parter, de unde se pot vedea priveliști impresionante și de unde se poate ajunge la piscină. Parterul este proiectat complet către exterior și nu are o soluție de continuitate pentru grădină. Aici mai găsim livingul, bucătăria, sala de mese și un birou privat.

La etajul superior, este un apartament în toată regula cu două dormitoare mari și o cameră pentru invitați.

Proiect AP House Urbino

Arhitecți: GGA gardini gibertini architects

Locație: Rimini, Italia

Suprafață: 1080 mp

An proiect: 2017

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here